Membrii Sindicatului Liber RomâniaFilm intenționează să picheteze Ministerul Culturii (MC) săptămâna viitoare, în contextul degradării severe a sălilor și grădinilor de cinematograf din România, dar și al neplății salariilor angajaților regiei, a declarat președintele sindicatului, Maria Bikfalvi.
„La ora actuală, dintr-un număr de 474 de cinematografe au mai rămas doar 29 funcționale. Strigătul nostru este că nu ne luăm salariile de două luni de zile. Din partea Ministerului (Culturii, n.r.) nu primim niciun fel de răspuns, deși am făcut nenumărate adrese. Practic suntem paralizați. Nu avem distribuitori plătiți, nu avem utilități plătite, nu avem drepturile noastre salariale plătite, dar nimănui nu îi pasă”, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, Maria Bikfalvi, președintele Sindicatului Liber RomâniaFilm.
RADEF RomaniaFilm a predat, în perioada 2009 – 2010, un număr de 95 de săli și grădini de cinematograf către autoritățiile publice locale și județene. „Acestea aveau obligația expresă prevăzută în Legea 303/ 2008 ca, în termen de patru ani, să asigure investițiile necesare, reabilitarea, dotarea și modernizarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic preluate de la regie. După cum bine știți, având în vedere informările anterioare, numai un număr de șase cinematografe funcționează asigurând difuzarea de film cinematografic”, se arată într-o notificare adresată în luna septembrie fostului ministru al Culturii Kelemen Hunor.
Maria Bikfalvi a precizat că nu au existat bani la consiliile locale pentru reabilitatea celor 95 de cinematografe transferate. „Drept urmare, din cele 95 de cinematografe ajunse la consiliile locale, numai șase mai funcționează în prezent, aproximativ 80 de salariați pierzându-și locurile de muncă. La ora actuală, în cadrul RADEF mai lucrează 180 de oameni”, a precizat Bikfalvi.
Directoarea sindicatului a precizat că, până în prezent, au fost făcute în jur de patru adrese care au fost înaintate fostului ministru al Culturii Kelemen Hunor, secretarului de stat Alexandru Oprean și secretarului general al Ministerului Culturii Mihaela Kaitor.
„Nu am primit niciun răspuns. Am fost la discuții, doar la discuții și ni s-a spus că nu stă în pixul dumnealor de a lua decizii. Nu pot decide ei soarta RADEF România. Numai Consiliul de Administrație numit prin ordin al ministrului. (…) RomâniaFilm nu are de doi ani Consiliu de Administrație și atunci am avut pe o perioadă scurtă de o lună de zile, au făcut un Consiliu de Administrație rapid doar pentru a-l pune în funcție pe fostul director general, Mihail Țintea. Practic, de acolo ni se trag toate nenorocirile. La RomâniaFilm avem doi directori generali – unul pe contract de mandat și unul pe contract de muncă, unul în persoana lui Marius Iurașcu, respectiv Mihail Țintea”, a mai spus Bikfalvi.
Potrivit acesteia, soluția pentru rezolvarea situației cu care se confruntă cinematografele din România stă în puterea Ministerului Culturii.
În acest context, Maria Bikfalvi a precizat că una dintre acțiunile sindicatului va fi de pichetare a Ministerului Culturii, după ce vor obține autorizațiile necesare în acest sens.
Prezent la evenimentul organizat la cinematograful Patria din Capitală, Bogdan Iuliu Hossu, președintele Cartel Alfa, a precizat pentru MEDIAFAX că trebuie conștientizată importanța difuzării filmelor românești.
„Trebuie conștientizată importanța actului de difuzare a filmelor, în principal a filmelor care sunt realizate în România, pentru că s-a ajuns la o aberație, investim în creație de noi filme și nu o să avem capacitatea să le facem să fie accesibile cetățenilor, distrugând rețeaua de difuzare. Soluția pe care sindicatul a sugerat-o – și nu este numai soluția sindicală, ci este o soluție reieșită din discuțiile și cu alți specialiști – este necesitatea unei fuziuni între RADEF și CNC (Centrul Național al Cinematografiei, n.r.), care ar rezolva problema creației cu difuzarea într-un singur bloc”, a spus Hossu.
În acest context, Hossu a precizat că trebuie luate decizii de Ministerul Culturii privind modificarea imediată a cadrului legislativ deficitar. „Cele 100 de cinematografe transferate în proporție de 99% nu au dat rezultate datorită lipsei capacității comunității locale de a le întreține, de a angaja personal și de a contracta”, a mai spus președintele Cartel Afla.
Potrivit lui Bogdan Hossu, în mod normal, ar trebui aplicată legea cinematografiei, care prevede ca Ministerul Culturii să solicite retrocedarea spațiilor în cazul în care comunitatea nu a putut să întrețină spațiile respective. „Sindicatul a constatat că totul este închis și totul se blochează. (…) Cele două acțiuni – de pichetare și de modificarea legii -, dar Ministerul Culturii este de drept inițiatorul legislativ. Se poate da asistență tehnică, se pot sugera îmbunătățiri la cadrul legal, dar competența este a Ministerului Culturii, care trebuie să-și asume această acțiune”, a mai spus președintele Cartel Afla.
De asemenea, potrivit unui document, începând din 20 octombrie, membrii Sindicatului Liber RomâniaFilm au hotărât să se blocheze, pe perioadă nedeterminată, în interiorul cinematografului București din Capitală. A fost aleasă această clădire din cauza stării de degradare majoră în care se află. Potrivit sursei citate, protestele vor culmina cu declanșarea grevei foamei pe o perioadă nedeterminată.
Mihail Țintea a fost înlăturat din funcția de director general al RADEF în mai 2007, fiind considerat, în urma unor controale ale Ministerului Culturii, responsabil de managementul defectuos al regiei și de neexploatarea corespunzătoare a cinematografelor din administrare, ceea ce a dus la scăderea veniturilor instituției. Ulterior, el a depus acțiune în instanță împotriva Consiliului de Administrație al regiei, cerând reintegrarea în funcție.
Mihail Țintea a solicitat să fie repus în funcția de director general al RADEF RomâniaFilm și să i se plătească drepturile de care ar fi dispus în perioada suspendării contractului său individual de muncă, după soluția definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe 13 septembrie 2012.
După înlăturarea lui Țintea, în 2007, Ministerul Culturii l-a numit la conducerea regiei pe Maxim Meca, fapt care, la vremea respectivă, a generat numeroase proteste ale sindicaliștilor RADEF.
Meca a fost apoi înlocuit de Marius Iurașcu, care conduce RomâniaFilm din 18 iunie 2009.
Pe 5 martie 2012, Iurașcu a fost numit de premierul de la momentul respectiv, Mihai Răzvan Ungureanu, în funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii. Atunci, Iurașcu s-a suspendat din funcția de director general al RomâniaFilm pe perioada mandatului său de secretar de stat la Ministerul Culturii. Conducerea interimară a RomâniaFilm a fost preluată de Marcel Negruți, directorul economic al regiei. Pe 4 mai 2012, Iurașcu a demisionat însă din funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii, revenind la conducerea RADEF.
RomâniaFilm (RADEF) este o regie autonomă în subordinea Ministerului Culturii, nesubvenționată de la bugetul de stat, care a reabilitat, modernizat și digitalizat, în doi ani ai echipei de management, conduse de Iurașcu, cinematografele „Republica” din Cluj (care a primit denumirea „Florin Piersic”), „Patria” din Ploiești (care astăzi se numește „Premiera”), a reabilitat sala „Europa” din București (care se află în circuitul Europa Cinema), a digitalizat sala „Patria” din Craiova și a deschis cinci săli de Caffe Cinema 3D, în București, Ploiești, Călărași, Turnu Severin și Craiova. În prezent, și alte săli de cinema din rețeaua RomâniaFilm sunt în curs de modernizare.